Daca cineva poate da relatii despre un fost absolvent al unei Scoli Militare din Sibiu

Buna ziua

Va contactez in speranta ca puteti sa ma ajutati cu o informatie :

- caut un absolvent sef de promotie - tatal meu, decedat acum aprope 20 ani: Ciopec Marin  Gheorghe  - nascut 23.12.1934 - probabil din ce vad eu in fotografii absolvent in perioada 1952 - 1956 la Scoala Militara de la Sibiu .

 Va rog frumos daca dvs sunteti acea scoala sa imi spuneti daca este asa , daca este scris inca acolo cum vad eu in fotografii , pentru ca mi-as dori foarte mult sa vin cu fiica mea acolo sa vada si ea.

 Va multumesc frumos 

 Luminita ( Ciopec) Enache 
luminita_ciopec@yahoo.com

 0747 603 918

A mai plecat un granicer . . . la margini de rai

Grănicerii... O specie ciudată de oameni și de militari. La început, am suferit cumplit cînd, la repartiție, după absolvirea școlii de ofițeri, am ajuns, luat fiind cu arcanul, printre ei... Mai apoi, mi-am dat seama că am avut noroc cu carul, din mai multe motive, care s-au relevat ulterior. Lăsînd uitării anii grei de la subunitate (mai ușori, însă, unde am lucrat eu, în port, decît ai camarazilor de la bornă), pentru mine bilanțul este pozitiv.

Și am ajuns, treptat, ca, așa cum simt, văd și gîndesc în roșu, galben și albastru, și-mi curge, încă, sînge kaki prin vene, să percep lumea și în vibrantul verde - smarald. Unicul verde pe care îl asociez, și acum, conturului sfînt al rotunjimii graniței de Românie.

A fost, pentru mine cel puțin, un mediu în care am putut să cresc profesional – bine și drept, îmi place mie să cred. Nu că lumea grănicerească ar fi fost una diafană, idilică, în care am viețuit alături de prinți și prințese din basme. Din contră, asprimile și duritatea erau prezente la fiecare pas, chiar în exces și gratuit cîteodată. Numai noi știm. Și miza era mare. A fost, însă, Universul nostru, cu soldații noștri, cu fîșia de la margine de Țară, cu pichetele și companiile noastră, cu nevoile și lipsurile noastre, cu Drapelele noastre de luptă. Ca acela al Batalionului 193 Grăniceri, sub care am avut onoarea să servesc România.

Indiferent ce s-a spus și se va mai spune, la fel ca și ceilalți soldați români, și noi, grănicerii, ne-am făcut datoria. Iar cine a apucat să rostească: „Vă ordon să executați paza și apărarea frontierei de stat a României...!”, și a crezut sincer în aceste spuse aparent comune, a rămas pe vecie captiv momentului în care simțeai material comuniunea cu Țara. Și nu e simplă poezie. Sînt sigur că majoritatea celor de atunci simte la fel. Oare cei de acum mai cred în așa ceva?

În anul în care am ieșit locotenent, tatăl meu a suferit un accident. Eu spun că a ales să treacă dincolo de Văl. Cred, tot mai mult, că a făcut-o pentru a mă lăsa să cresc prin propiile-mi puteri. Așa că aveam, ca tînăr, o nevoie acerbă de modele. Și le-am avut din belșug - și bune și rele. Mai cu seamă, însă, am avut noroc de șefi. Știu, poate să pară bizar, dar marea mea șansă au fost oamenii sub comanda cărora am crescut. Spiritual vorbind, nimic nu este întîmplător, așa că ne pătrund în viață exact acei oameni care ne ajută să ne învățăm lecțiile. Nu îmi dau seama cum, dar parcă tot ce era mai bun în materie de meserie militară aparținea comandanților mei.

Și încep cu domnul maior Staver Gheorghe. Nu cred că existau mulți ofițeri cu un simț al datoriei și cu un cult al programului, al instrucției și al misiunii mai dezvoltate decît la dumnealui. Asta ne cam „ustura” atunci pe noi, tinerii, dar, cu timpul, ne-am dat seama că era singura cale posibilă. Și, mai apoi, de pe alte „crăci” ierarhice, cînd ne apăsau de data aceasta pe noi răspunderile, am procedat exact la fel. Fără rabat.

Prin subunitățile de grăniceri se perindau mulți ofițeri de la eșaloanele superioare – control, sprijin și îndrumare – care activități, pe atunci, chiar se realizau. Așa am dobîndit o nouă șansă, aceea de a fi cunoscut de un alt ofițer de excepție – maiorul, pe atunci, Pîrvu Nicolae. Una peste alta, la absolvirea Academiei Militare, fără ca eu să visez măcar, domnul colonel Pîrvu mă hărăzise, deja, unei cariere în Comandamentul Național al Grănicerilor, la pregătirea cadrelor. Aceasta a devenit, începînd cu 1993, noua mea profesie, pe care nu am încetat să o practic nici măcar acum, la 4 ani de la pensionare. Adică, tot ceea ce mi-a inoculat noul meu mentor, s-a imprimat temeinic și este de neșters.

Mărturisesc, cu mîndrie și cu întregul respect, că devenirea mea ulterioră anului 1993, de cînd am lucrat cu dumnealui, se datorează, în măsură covîrșitoare, acestui OM de la care am învățat cam tot ce știu. Mă bucur că am apucat să-i mărturisesc aceste gînduri pe cînd era foarte bolnav și să-mi exprim recunoștința pentru tot ce mi-a oferit aproape patern. Sper să-i fi oferit un strop de alinare.

De fapt, în toată cariera mea, după ce drumurile noastre profesionale s-au despărțit, l-am pomenit frecvent colegilor mei ca exemplu de meseriaș și de persoană care a înțeles că, dincolo de relațiile ierarhice, există, în primul și în primul rînd, omenia. Eu nu pot să spun că am simțit vreodată, lucrînd cu domnul colonel Pîrvu, apăsarea aceea în raporturile șef-subordonat, pe care ți-o induce, în anumite situații, „conjuncția” cu oamenii fără harul conducerii.  

Colonelul Pîrvu a plecat de la Slatina să-și facă un rost. Armata i s-a potrivit mănușă, dar nu de pufoaică, ci ofițerească, din piele. Fiindcă, temperamental, era făcut pentru meseria de conducător. A fost capabil să se cizeleze și să învețe, să facă școală, fapt de care a fost, întotdeauna, foarte mîndru. Și avea de ce, deoarece nu a rămas un ofițer oarecare, ci a devenit un om cultivat, care a păstorit la Grăniceri, timp de decenii, ceea ce îi plăcea lui cel mai mult – învățămîntul. Sînt zeci de promoții de ofițeri și subofițeri cărora le-a influențat, într-un fel sau altul, destinul. Pe mulți, cum se spune, i-a făcut oameni... Este, cred, realizarea cea mai importantă a vieții sale profesionale – a făcut Grăniceri români. 

Rar mi-a fost dat să văd un ofițer atît de mîndru de faptul că este Grănicer. M-a încercat frecvent sentimentul că dacă această profesie nu ar fi existat ar fi trebuit inventată pentru colonelul Pîrvu. Fiindcă a iubit-o cu pasiune și deznădejde, mai ales cînd un cîrd de netrebnici ne-a scos din istorie. Ticăloși despre care știm, acum, că nu voiau la frontieră oameni cu profilul consolidat al purtătorului de verde în suflet.

Și mai rar, însă, am întîlnit oameni atît de dedicați familiei. Familie pe care o situa deasupa oricăror circumstanțe. Mărturisea, foarte frecvent, că „în etapa aceasta prevalează rezolvarea problemelor familiale”. Trecînd peste conținutul afirmației pe care o atașa mai cu seamă momentelor anecdotice, domnul colonel Pîrvu chiar a făcut tot ceea ce i-a stat în puteri să-și piloteze familia cît mai bine. Și i-a reușit perfect inclusiv această întreprindere, fapt pentru care merită, încă o dată, întregul nostru respect.

Din păcate, calea vieții lumești a camaradului nostru Grănicer s-a încheiat... S-a sfîrșit după o suferință căreia i-a ținut piept demn, fără să se plîngă. Mie, cel puțin, nu mi-a spus vreodată cît îi este de rău, chiar cînd acest fapt era evident. Îmi place să cred că încerca, și în acele momente, să-și menajeze cunoscuții.

Important este, însă, că domnul colonel Pîrvu nu dispare anonim. Lasă înapoia sa o dîră de lumină intensă și un noian de gînduri frumoase. Eu, cel puțin, voi avea, întotdeauna, cele mai vii motive să zîmbesc la rememorarea clipelor speciale pe care am avut șansa să le petrecem împreună. Și ce poate fi mai minunat decît să îți supraviețuiască o imagine senină și să intri în neuitare cu un chip regretat. Și ca aducerea ta aminte să îndemne alte suflete apropiate ca, din cînd în cînd, să verse un strop de vin spre pomenirea ta, fiindcă ai fost un om pe care l-au iubit. Sincer.

Adio, iubit camarad! Dumnezeu să te odihnească! Ne reîntîlnim pe Cîmpiile Elizee, cînd ne vom strînge iarăși, noi, Grănicerii, la darea misiunii posturilor și patrulelor! Și la ascutarea de rapoarte. 

Col. (r) Barbu Daniel 
danielbarbu59@yahoo.com

P.S. Înmormîntarea va fi luni, 04.03.2013.

DE LA SCOALA OSTASEASCA LA ACADEMIA FORTELOR TERESTRE

Lt.col.drd. Ioan Parean

Institutie fanion a invatamântului militar românesc, Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" din Sibiu a implinit, in aceasta vara, 154 de ani de existenta. Ea este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).

Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa.

La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti. Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunitatilor.

Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov.

In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor in termen.

Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie.

Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti. Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie.

In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi.

Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate.

Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioada, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.

In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie.

Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus.

Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile.

In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva.

La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.).

Dupa Unirea cea Mare, din 1decembrie1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare. Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu: Scoala Militara de Infanterie nr. 2.

Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate.

Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920.

In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele: Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol".

La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Pregatitoare Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene.

Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie.

In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu".

Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române).

Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de: Scoala Militara de Ofiteri „Nicolae Balcescu".

Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri „Nicolae Balcescu". Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri.

Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Dupa anul 1970, scoala a intrat intr-o noua perioada de reorganizare. Astfel, prin desfiintarea Directiei Invatamântului Militar, scoala a trecut in subordinea Comandamentului Infanteriei si Tancurilor. La 1 decembrie 1970, cadrele si elevii din armele artilerie si topografie au fost mutati in localul vechii scoli militare de infanterie nr. 2, de pe strada Argesului, infiintându-se Scoala de Ofiteri Activi de Artilerie „Ioan Voda". La 3 ianuarie 1972, arma transmisiuni s-a separat, luând o parte din cladirile fostei cazarme comune, ea va forma in continuare ofiteri activi de transmisiuni, iar denumirea acestei noi scoli a fost: Scoala de Ofiteri Activi de Transmisiuni (ulterior primind patronimicul „Decebal").

In anul 1976, prin Ordinul ministrului apararii nationale nr. M. 42/26 mai 1976, cadrele si elevii din armele: geniu, pionieri, constructii drumuri si poduri, cai ferate, au fost mutati in garnizoana Râmnicu Vâlcea, infiintându-se in acest oras Scoala Militara de Ofiteri Activi de Geniu.

Incepând din anul scolar 1983/1984 pâna in anul 1990, Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" a pregatit si ofiteri femei in armele: infanterie, chimie, intendenta si finante. Dupa mai bine de un deceniu, in anul universitar 2001/2002 se reia pregatirea ofiterilor femei in Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu".

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, in baza Hotarârii de Guvern nr. 608/1 august 1990 privind reorganizarea scolilor militare, institutia a devenit Scoala Militara „Nicolae Balcescu" si avea misiunea de a pregati viitoare cadre ale armatei pentru trei arme: infanterie, graniceri si chimie.

Un important salt calitativ in ceea ce priveste misiunea si activitatea invatamântului militar sibian s-a realizat prin transformarea acestei scoli in institut militar superior, conform Hotarârii Guvernului României nr. 190/22 martie 1991. De acum titulatura acestei institutii militare va fi: Institutul Militar de Infanterie, Graniceri si Chimie „Nicolae Balcescu", iar durata cursurilor va fi stabilita la patru ani.

La incheierea anului universitar 1991/1992, odata cu trecerea armei graniceri la Ministerul de Interne s-a efectuat si mutarea acestei componente a institutului in garnizoana Iasi. Astfel, prin Dispozitia Marelui Stat Major nr.B.3/02745/1992, incepând cu 7 decembrie 1992 se elimina cuvântul „Graniceri" din denumirea institutului, devenind: Institutul Militar de Infanterie si Chimie „Nicolae Balcescu".

In conformitate cu Hotarârea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr. 42/13 iunie 1995 si in baza O. G. 26/4 iulie 1995 al ministrului apararii nationale, privind conceptia reformei invatamântului militar, ca urmare a reorganizarii acestuia, incepând cu data de 15 iulie 1995 se constituie Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Balcescu", institutie militara de invatamânt superior subordonata direct Statului Major al Trupelor de Uscat. In cadrul academiei se regrupeaza studentii de la urmatoarele institute militare de invatamânt: Institutul Militar (I. M.) de Infanterie si Chimie „Nicolae Balcescu", I. M. de Artilerie si Geodezie „Ioan Voda", I. M. de Transmisiuni „Decebal", I. M. de Intendenta si Finante „Gheorghe Lazar", I. M. de Tancuri „Mihai Viteazul", I. M. Auto „Basarab I" si I. M. de Geniu, Constructii si Cai Ferate „Alexandru Donici".

Din vara anului 2000, conform Ordinului SMG nr. G2/0008/01.08.2000, academia poarta numele: Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu", iar in primavara acestui an (2001) a fost acreditata ca institutie de invatamânt superior cu drepturi depline.

Aceasta a fost, pe scurt, odiseea de peste un secol si jumatate a acestei prestigioase institutii de invatamânt militar românesc, iar ca anexa mentionez numele tuturor comandantilor care s-au succedat la comanda ei, incepând din 1847 pâna astazi:

1847-1848 Lt. I. Greceanu 1928-1932 Col. Th. Teodorian

1848-1849 Col. A Banov 1932-1934 Col. N. Macici

1849-1852 Col. E. Salmen 1934-1935 Col. R. Falfanescu

1852-1859 Col. D. Costaforu 1935-1937 Col. I. Sipiceanu

1859-1862 Col. A. Rahtivan 1937 Lt.col. V. Georgescu

1862 Cpt. Gh. Lecca 1937-1940 Col. R. Baldescu

1862-1863 Col. Lamy 1940-1942 Col. A. Runceanu

1863-1866 Col. I. Macivei 1942-1943 Col. Gh.A. Ionescu

1866-1869 Col. C. Barozzi 1943-1944 Col. A. Runceanu

1869-1872 Col. E. Pencovici 1944-1945 Col. C. Ionescu

1872-1873 Col. O. Sachelarie 1945-1946 Col. I. Gheorghiu

1873-1876 Col. Gh. Slaniceanu 1946 Col. C. Cristea

1876-1877 Col. I. Dunca 1947-1948 Lt.col. I. Sabareanu

1878-1879

1879-1883

1883-1884 Col. I. Carp

Col. D. Maican

Col. C. Bratianu 1948-1949

1949-1950

1950-1951 Col. R. Apostol

Lt.col. A. Moisescu

Lt.col. I. Milosoiu

1884-1887 Col. C. Poenaru 1951-1953 Lt.col. C. Draghicescu

1887-1888 Col. S. Voinescu 1953-1955 Gl. N. Toader

1888 Col. M. Popescu 1955-1957 Gl. A. Visan

1889-1893 Col. S. Baicoianu 1957-1960 Col. C. Negrini

1893 Col. M. Pastia 1960-1961 Col. M. Topor

1893-1894 Col. Alex. Tell 1961-1962 Col. Stefan Nazarie

1894-1896 Col. A. Anghelescu 1962-1973 Gl.mr. Spirea Stanescu

1896-1897 Col. P. Vartiadi 1973-1986 Gl.mr. Taiche Mitroescu

1897 Col. M. Aslan 1986-1987 Col. Gheorghe Fratoaica

1898-1901 Col. C. Cica 1987-1990 Lt.col. Aurel Dragomir

1901-1904 Col. V. Zotu 1990-1991 Gl.bg. Vasile Apostol

1904-1906 Col. D. Cotescu 1991-1997 Gl.bg. Neculai Stoina

1906-1908 Col. I. Gardescu 1997-1998 Gl.bg.dr. Viorel Bârloiu

1908-1911 Lt.col. I. Dragalina 1998-2001 Gl.d.prof.univ.dr.Liviu Habian

1911-1915 Lt.col. E.M. Mladian 2001- Gl.bg.dr. Nicolae Gh. Uscoi

1920-1928 Col. C. Vasiliu

Note bibliografice

[1] Lt.col. G. A. Ionescu, Extras din Registrul Istoric al Scoalei, de la infiintare si pâna in anul 1943, in Dosarul nr. 2, Arhivele Militare Pitesti

[2] Gl.bg. Neculai Stoina, M. Racovitan, Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Balcescu" Sibiu – 150 de ani de invatamânt militar românesc 1847-1997, Editura Tipotrib, Sibiu, 1997

[3] Mr. Nicolae Cerbulescu, Istoric – album al Scoalei Militare de Infanterie „Principele Carol", Sibiu, 1931